http://www.youtube.com/watch?v=Ty43YhdDF3g
“Fii bun cu alții, alții o să fie mai buni cu tine gratis…”
Trezește-te române, da’ nu te culca la loc. Dezbracă-te de toate prejudecățile cu care te-a îmbrăcat societatea, nu-i mai înghiți mizeria pe care ți-o oferă pe o tavă poleită în aur. Am obosit să trăiesc într-un haos continuu, în care ne îngropăm sufletul undeva adânc, sufocat, amorțit, epuizat. Ne mințim cu nimicuri, cu superficialități care încearcă să ne facă să adormim mai liniștiți după încă o zi trasă la indigo. Aruncăm vina pe alții, nu e vina noastră că nu ducem viața pe care o vrem, e a politicienilor, a oamenilor mai influenți, a vecinului de la 3, a oricui, numai a noastră nu. Vrem fericire… dar nu vrem să depundem efortul de a îndinde mâna să o atingem. Fericirea e ceva simplu. Noi nu alegem fericirea, alegem agonia așteptării ei, alegem să fugim după ea o viață întreagă doar ca să simțim că avem un scop, că avem de ce să ne ridicăm din pat în fiecare dimineață și să ne târâm spre locul de muncă pe care îl urâm atât și din care sperăm să evadăm. Evadarea e singurul nostru scop… Nu privim o clipă în jur, toate trec pe lângă noi într-un dans haotic, zâmbim amar din politețe unor persoane care ne povestesc cu entuziasm ceva, cu gândul fugit la clipa când totul se va schimba, clipa pe care o amânăm cu fiecare gură de oxigen pe care o luăm. Așteptarea macină. Doare. Dar e singura realitate pe care o cunoaștem, și e atât de ușor să te complaci în ceva și să te victimizezi. Ești produsul unei societăți care te-a învățat să te autodistrugi, să-i oferi ei sufletul tău resemnat, obosit, pe care ai pierdut speranța că-l mai poți învia. Un suflet gol.
Vreau să mă trezesc zâmbind, să zâmbesc sincer și cald trecătorilor, care să-mi răspundă cu aceeași căldură emanată prin fiecare por. Vreau să știu că fac ce-mi place, că la orice oră mi s-ar adresa întrebarea “Ești mulțumită?” pot răspunde cu toată inima “Da”, că am reușit să mă rup din dansul vicios în care societatea m-a vârât de mânuță.
Dar în final, noi suntem produsul propriilor gânduri. Ne creăm propriul univers, vedem lucrurile pe care vrem să le vedem, și ceea ce trebuie educată e percepția noastră asupra vieții și a lumii. Noi ne-am creat boli, noi am îmbolnăvit societatea, și la fel de bine avem antidotul. Începutul e un zâmbet… ușor, acesta dizolvă veninul care ne curge în vene, amestecat cu sângele pur, plin de speranță cu care am făcut nesiguri primii pași. Nu mai sta să judeci, să privești cu ură în jur pentru că de fapt nu faci nimic altceva decât să te judeci pe tine, să-ți judeci lipsurile, să judeci lumea pe care ți-ai creat-o cu valorile ei. Lasă-i pe alții să-și caute fericirea lor, tu bucură-te de a ta. Căci te așteaptă aici. E lângă tine. Deschide ochii și privește-o. Acum zâmbește. Bună dimineața!
