Insomnia
by Alexandra Brojbeanu
Ce faci atunci cand nu poti sa dormi ?
Incerc sa inchid ochii si un milion de imagini si ganduri se invart. Niciodata la fel, mereu schimbate, mereu legandu-se in alt fel. Ca intr-o pictura suprarealista.. si ma gandesc la arta. Arta ca eliberare. Arta ca mod de a trai. Arta care nu poate fi definita. Nu arta din picturi si carti, nu arta pe care o-nveti la scoala, nu arta din expozitii.. arta ca atare. Ca suflet. Ca entitate.
**
Arta e in fiecare gest. E in fiecare zambet, in fumul de tigara cu care-mi umplu plamanii… e imperfectul.
**
Cifre. Real. Exact. Fix. Cum sa-ti traiesti viata in calcule cand nimic nu e precis… ? Te ancorezi in realitate, te agati de ea, cauti sa intelegi cu disperare ce se intampla in jurul tau. Dar asta nu face decat sa te inlantuie, sa te arunce intr-un abis al trairilor exacte. Iti reglezi pulsul dupa ticaitul ceasului, respiri mecanic, traiesti dupa un orar, un program, calculezi orice gest si ti-e frica sa te rupi din rutina, sa incalci regulile pentru ca asta ar insemna sa te abati de la cautarea ta, sa te lasi dus de val. Dar e o greseala.. nu faci decat sa ramai pe loc. Pe un loc in care nu simti nimic, cauti viata si de fapt ii intorci spatele. Adanc in subconstient, ai o frica de necunoscut. Pentru ca il percepi ca pe ceva intunecat, si de intuneric ne-am ferit din preistorie. Intunericul e frig, si-am invatat sa facem focul ca sa nu mai trebuiasca sa ne chinuim sufletul cu el. Nu-ti garanteaza nimeni ca necunoscutul nu e altceva decat un imens negru, dar daca nu incerci sa te rupi din rutina mecanica, daca nu incerci sa afli, ramai doar cu lumina de neon care doar mascheaza intunericul in care traiesti de fapt. Caci sufletul tau n-o sa ti-l lumineze nici un milion de becuri si neoane. Dar ele o sa-si traga seva din sufletul tau obosit, resemnat, alaturi de alte mii de suflete care fac acelasi lucru in fiecare zi, obosite, conectate la o priza din care isi iau energia imense becuri, panouri publicitare, corporatii. Si tu ramai cu sufletul gol, atat de gol incat nici nu mai aude ceasul dupa care-ti programezi fiecare miscare.
**
Pe cand haosul, perceptiile aparent distorsionate, sunt mai aproape de adevarul pe care il cauti cu atata ardoare. Pe care il caut. Caut sa-nteleg ce ma inconjoara.. dar inteleg pe zi ce trece ca tocmai asta e frumusetea, ca nu e nimic de inteles, ci doar de simtit. La intensitate maxima. Vreau mai mult ca orice sa pot spune cu adevarat ca simt. Cu ochii, cu buzele, cu mintea, cu degetele, cu urechile, cu sufletul… Orice. Sa simti inseamna sa te eliberezi. Si sa te eliberezi inseamna sa te scoti din priza aia a cotidianului in care-ti scurgi, fara sa-ti dai seama, viata, picatura cu picatura, cu fiecare clipa in care esti conectat la ea.
Ma eliberez. Scriu. Cuvinte curg din mine, imi ies prin pori, dar se pierd pana sa atinga vreo foaie. Si daca le-as captura fix in momentul ala dinainte sa se piarda, atunci cand aproape au atins coala, dar inca nu s-au inlantuit intr-o propozitie, n-au respectat vreo topica sau vreo logica aparenta, ci pur si simplu? Poate ca as intelege ce vrea sufletul meu. Dar inca n-am reusit… Momentan e doar insomnie.
**
Somn usor.
hmm….sensibil aspect,
hai sa simtim ce vrem, cum vrem si cand vrem. E bine, e viata, e gustos, e placut….e perfect ? Uhm…perfectul imperfectiunii desigur.
Concret, ma gandesc, un echilibru trebuie sa existe. Un troc, un cost al stimtirii selective, adica vrem, purcedem, obtinem si traim, insa in schimb avem nevoie de sacrificiu….ca sa parem ca meritam noi pentru sine…da…puterea obisnuintei, traditii sociale, animal social….n-ai ce-i face, decat sa te izolezi si sa traiesti singur idealul.
Nu ne dorim mereu sa fim vii, uneori tanjim dupa cadere, alteori dupa amutire, inertie etc…
Mi-a venit in gand melodia asta…citind,
Lumini de neon, electrice soapte de amor (Narcisa Suciu – Campuri Aurii), dap e drept extremele nu sunt bune pe termen lung. Corporatiile, da, ne distrug…dar aduc si echilibrul personal pentru multi dintre noi, si nu ma refer la bani…ma refer la disciplina, la constructie personala…desigur de tipul tehnic…nimic emotional aici.
Mi-a placut “arta ca entitate”…ca suflet….superb. Cred ca exemplul cel mai bun, intr-un mod voit hiperbolizat, ar fi comediantii de stand-up sau one man show care contamineaza prin atitudine si mesaj si astfel ii percepi ca brand…si defapt ajungem la ce spuneai…. arta ca entitate. Exista multi astfel de oameni…de care te indragostesti efectiv….sunt multe modele…si ce bine ca exista….fara ei … haosul ar fi cunoscut alte dimensiuni.
Cred ca prin selectia atenta a optiunilor poti atinge formatul dorit. Un singur lucru mi se pare ostenitor in toata povestea, si ai mare dreptate, cum sa ramai natural in simtiri si neschilodit in efortul tau de a analiza, experimenta si selecta ce e mai potrivit pentru tine, mai ales in conjunctura milioanelor de stimuli externi cu care intri in contact de-a lungul drumului.
Probabil ca vom afla dupa ce vom parcurge drumul
Drum bun,
Matei.