Chasing the sensation

de Alexandra Brojbeanu

Alergăm după senzații.

Cât mai intense. Cât mai tari. Senzații în care să te arunci, să-ți pierzi identitatea și să uiți, pentru o clipă, cine ești.Să fii extaz. Atunci știi că te-ai regăsit, pentru că te-ai dezbrăcat de toate normele, de materie, ai rămas numai la nivelul de concept. Te ascunzi în aceste senzații, fugi de tine, dar de fapt ceea ce eviti este latura ta superficială. Și când uiți de tine, ți-ai regăsit, de fapt, esența. Te-ai găsit pe tine, cel pe care l-ai reprimat, pe care l-ai ascuns, pe care l-ai îmbrăcat cu o mulțime de măști pe care ți le-a înmânat societatea.

Vrei extaz. Și îl cauți în toate acum. Dar sa fie doar adolescența? De ce ne plafonăm mai târziu? De ce nu mai avem curajul să urmărim senzația? Privesc în jur şi prea rar văd adulți care mai fac ce simt. Să fie de vină hormonii pentru curajul de a-ți asculta instinctele? Dar cu timpul așa-zisa rațiune începe să primeze, normele, prejudecățile adânc înrădăcinate în mentalitatea noastră, care abia așteaptă să sufoce orice impuls, să-l domine, să îti șoptească „Nu poti face asta.. nu ai voie”. Ne băgăm sufletul într-o comă indusă, nu-l mai ascultăm, îl anesteziem. Dar uneori rămânem fără morfina asta sufletească și el se trezește. Și doare. Doare al dracului de tare. El voia doar să te facă fericit. Păcat că nu-l asculți și mai injectezi o doză de somnifer ca să-l reduci din nou la tăcere. Societatea e mulțumită acum. Nu te vei revolta.

Dar mai există, totuși, speranță. În oamenii care au curajul să fie destul de egoiști încât să-și asculte sufletul. Pentru că e nevoie de o doză de egocentrism, să te pui pe tine înaintea mentalității colective care altfel te-ar subjuga. Oameni care au curajul să fie ei inșiși.  Pe ei să-i ascultăm.  Să-i respectăm. Căci urmându-i pe ei nu facem nimic altceva decât să urmăm, de fapt, instinctele, dorintele, visele pe care le-am inăbușit si le-am camuflat atât de bine. Revoltă-te! Uită de prejudecăți, fă acum ce simți. Sufletul tău zâmbește …