Fugind

Câteodată vreau să fug… să mă ascund, să mă pierd, să mă rătăcesc într-o mare de necunoscuți. Pentru că lor nu le pasă. Își văd de drum, de existența de robot, își continuă drumul mecanic și nu se opresc o clipă să se uite în jur, să te vadă speriat și rătăcit. Câteodată vreau ignoranță. De ce fug de fapt? De ce fugim toti? Fugim de noi. Fugim și nu ne oprim o secundă, fugim pentru că știm că dacă am face o pauză preț de câteva secunde, ne-ar copleși adevărul. Fugim de adevăr.

E greu să stai de vorbă cu tine, sincer, deschis. Ți-e frică de ce vei afla, de acuzațiile care o să te copleșească, pentru că dacă încerci să le înfrunți nu mai ai unde fugi. Ești lipit de un perete, băgat într-un colț cu nimic care să te apere de tine. De conștiința ta. Am învățat să o reprimăm, să o sufocăm și rar reușește să spargă zidul cu care ne-am izolat de propria persoană. Rar, dar intens. Adevărul e cea mai intensă stare, și nu mai facem față la el. Nu ne mai privim în oglindă, privim pe lângă ea, nu ne mai privim în ochi, ci în ansamblu. Și fix când credeai că ai reușit să fugi, te lovește ecoul a ceva ce strigă din tine.

Trebuie să iei o pauză. Să intri în camera goală și rece ce e singurătatea, camera în care răsună doar adevărul din tine. Dar te sperii de ea, te apucă claustrofobia, cauți cu disperare ușa fără clanță, fără cheie, și iar vrei să fugi. Mereu același cerc vicios. Întredeschizi ușa și te înspăimântă goliciunea camerei, așa că preferi să o închizi la loc. Robot. 

Împacă-te cu tine. Fă cunoștință cu persoana  care te privește din oglindă. N-o cunoști, e mai străină decât un chip zărit în fugă pe o stradă aglomerată. Lasă ignoranța și îmbrășisează adevărul. O să te doară, dar va trece. Și apoi e doar pace… Că te-ai împăcat cu tine, deci te-ai împăcat cu lumea, cu universul, cu viața. Pacea interioara înseamnă putere, e o forță imensă.  Ignoranța e cea care ne ucide lent. Trăim doar în ignoranță pentru că e ușor. Adevărul e greu. Fuga e ușoară. Unii se obișnuiesc treptat să fugă, să grăbească pasul, alții nu se opresc nici preț de o clipă să realizeze că au fugit de ei o viață. Eu am obosit să fug. Și am să deschid larg ușa…